Reprezentanții Bisericii Catolice din România susțin că obligativitatea orelor de educație sexuală în școli încalcă drepturile părinților.
„Episcopii semnalează că modificările legislative nu s-au făcut în baza unei consultări prealabile a tuturor factorilor implicaţi în procesul de educaţie, printre care se numără şi Biserica, şi atrag atenţia că obligativitatea orelor de educaţie sexuală reprezintă o încălcare a drepturilor părinţilor, garantate de Constituţia României”, se arată într-un comunicat de presă citat de Agerpres.ro.
„Părinţii sunt primii responsabili de educaţia copiilor lor. Prin urmare, numai la cererea lor şi respectându-se principiile moral-religioase ale acestora, şcoala le poate pune la dispoziţie astfel de cursuri”, se afirmă în scrisoarea deschisă semnată de ÎPS Aurel Percă, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti şi preşedinte al Comisiei de învăţământ a CER.
Și Patriarhia Română a reacționat dur într-un comunicat de presă față de intrarea în vigoare a legii care prevede obligativitatea ca în unitățile școlare să fie organizate, cel puţin o dată pe semestru, programe de educaţie pentru viaţă şi pentru sănătate, inclusiv educaţie sexuală pentru copii.
Biserica Ortodoxă a mai subliniat că „încadrarea în mod obligatoriu a elevilor în programe de educație sexuală reprezintă un atentat asupra inocenței copiilor, împiedicând dezvoltarea lor firească și marcându-i pe aceștia pentru întreaga viață”.
Pe 3 aprilie, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea nr. 45/3.04.2020, care prevede obligativitatea organizării în unităţile şcolare, cel puţin o dată pe semestru, a unor programe de educaţie pentru viaţă şi pentru sănătate, inclusiv educaţie sexuală pentru copii.